Wednesday, January 14, 2015

Atentie la corectitudinea informatiilor

Recent am citit un articol despre un studiu privind slaba calitate a comunicatelor de presă din mediul academic.
 
 
Se pare că o parte din exagerările și concluziile eronate ce ajung în presă sunt formulate în comunicatele de presă emise de instituțiile academice. Într-o încercare de a înțelege dimensiunea fenomenului cercetătorii au analizat 462 de comunicate de presă emise de 20 dintre cele mai importante universități britanice în anul 2011. Pentru a verifica câte dintre ele sunt în acord cu lucrările științifice originale. Cercetătorii au grupat afirmațiile ne susținute de probe în trei categorii și au stabilit existența lor în comunicatele de presă în următoarele proporții:
  • Transmiterea de sfaturi directe cititorilor fără ca aceste sfaturi să existe în lucrările originale în 40% din comunicate.
  • Prezentarea unei asocieri de tip cauză - efect când în realitate a fost observată doar coexistența în proporție de 33%.
  • Sugerarea că descoperirile se aplică la oameni când în fapt studiul a fost efectuate doar pe animale 36%.
Concluziile au fost că deși se obișnuiește a se învinovăți media, pentru inflamarea și exagerarea descoperirilor, în realitate majoritatea inexactităților au ca sursă comunicatele de presă inițiale. Atunci când comunicatele conțin exagerări 58-86% din știrile derivate conțin exagerări în timp ce doar 10-18% dintre articole ajung să fie exagerate atunci când se pleacă de la comunicate corecte.
Poate că aceste informații sunt oarecum greu de înțeles așa în abstract. Așă că voi recurge la un exemplu simplu cum poate influența de exemplu ajustarea datelor corectitudinea informațiilor.



Exemplu teoretic
Presupunem că în urma unui studiu se ajunge la concluzia că cei care consumă alcool prezint un risc de trei ori mai mare de a face cancer la plămâni. Dar este evident că o mare parte din consumatori sunt și fumători. Pentru a elimina influența acestui factor se va face o stratificare a indivizilor. Vom împărți populația consumatori de alcool fumători și nefumători. În urma acestei noi împărțiri rezultatele se schimbă. Se observă cum consumul de alcool nu mai afectează deloc riscul de cancer în schimb fumatul îl crește de 10 ori. Acesta este doar un exemplu teoretic, în realitate factorii deviatori pot fi mulți și mult mai greu de izolat. Pentru aceasta se apelează la anumite procedee statistice de procesare a datelor.



Exemplu concret
  Găsiți în acest articol
Prima oară să spus că
"Children that are the result of unplanned pregnancies tend to experience developmental delays, according to a new study published by the British Medical Journal Wednesday."
Pentru că mai apoi să se tragă concluzia că de fapt
"Though, these findings were later attributed to the children’s disadvantaged home situations."
Concluzii
Proasta interpretare a datelor și transmitere către public a rezultatelor nu este un fenomen marginal. Și ar trebui luate măsuri pentru evitarea acestor situații pe cât posibil.
Cele mai eficiente și practice măsuri ar fi responsabilizarea celor în cauză prin publicarea  comunicatelor cu numele autorilor. Atât a ofițerului de presă cât și a membrului academic implicat. Cum comunicatele de presă sunt cruciale pentru diseminarea informațiilor ar trebui făcute public și nu trimise doar jurnaliștilor cum se practică în general. De asemenea ar trebui să fie considerate ca făcând parte din lucrarea inițială și legate de aceasta.
În prezent un cercetător care publică date incorecte poate fi taxat prin intermediul revie-urilor acest sistem ar putea fi extins și asupra comunicatelor de presă.



Poate astfel nu ar mai apărea situații ca aceea cu cetona de zmeură promovată de faimosul dr Oz. Ce a fost testată doar pe șobolani și în niște doze extrem de mari, imposibil de furnizat prin suplimente omului. Mai multe detalii găsiți aici.
Dar acestea sunt măsuri ce nu depind de noi și a căror aplicare va mai dura până se va pune în practică dacă se va pune vreodată.
Din punctul de vedere al unui om interesat de viața sa și de lumea în care trăiește lucrurile sunt destul de complicate. Pentru a afla informație corectă este nevoie de cercetare pe cont propriu și de verificarea din surse încrucișate. Eu așa fac dar sunt conștient clipă de clipă că dat fiind timpul limitat și lipsa accesului la sursa inițială de informații , dublată uneori de dificultatea de a le înțelege mă poate induce în eroare. Așa că trebuie mereu să ne menținem mintea deschisă și să studiem neîncetat.
În timp ajungi la un nivel la care și dacă percepi eronat anumite informații totuși poza de ansamblu o ai destul de clară și înțelegi ceea ce nu înțelegi.



Cei mai în pericol sunt aceia care se avântă și preiau pe nemestecat ce citesc din prima sursă de pe net, adesea una de o calitate îndoielnică, și sunt gată să înceapă războiul sfânt cu această spoială de cunoaștere.
Exemple sunt o mulțime în zona vegetarienilor, a celor anti vaccine și nu în ultimul rând a băieților care fac sală.