Am continuat cu alergarea de la sfârșit de săptămână. Pentru că îmi place să alerg, deși alergarea asta nu mai plăcută nu este, pentru că simt că mai am loc de avansat la capitolul cardio și nu în ultimul rând din curiozitate.
Sunt foarte curios dacă poți să progresezi la capitolul cardio antrenându-te specific relativ rar. Pentru că timpul este prețios și pentru că antrenamentele de anduranță nu sunt la fel de incitante ca antrenamentele de forță, crossfit sau arte marțiale, încerc să îmi mențin nivelul condiției fizice în minimul timp posibil.
Metoda testată este de a face o singură alergare pe săptămână. Cu o lungime de 9 km și intensitatea maximă posibilă. Mai pe scurt, alerg 9 km prin iad.
Logica pentru aceste alergări o puteți găsi în articolul despre capacitatea aerobică maximă, dar fără să urmez recomandările de acolo în ce privește volumul. Din punct de vedere al ritmului cardiac oscilez între 173 și 177 bpm cu un vârf de intensitate pe ultimul kilometru, când ajung în zona 180 bpm. Din ce am observat, nu pot rezista prea mult peste 177 bpm, încep să simt imediat cum se acumulează oboseala în mușchi.
După o serie de timpi mai proști scoși din diverse motive: alimentația din ziua alergării, terenul diferit sau vânt puternic din față, în ultimele două săptămâni lucrurile au început să arate iarăși bine.
Dacă acum o lună am scos pe 9 km 47':27'' alergând cu o medie de 11,26 km/h
Ultimii timpi au fost
Gânduri ca "Hai să mă opresc", "Să scad ritmul puțin că nu mai pot", "Pentru ce mă chinui eu aici", nu îți vor da pace. Metoda mea de a le combate este să le înec în afirmații pozitive. Încerc să îmi țin permanent un discurs optimist.
-Hai că poți! Durerea asta este doar percepție. Simțeai că nu mai poți și acum 5 minute și uite acum te simți mai bine. Mișcă picioarele mai repede, respiră liniștit, calmează-ți pulsul. etc.
Poate părea ilar, dar până nu te afli în situația în care fiecare gând este unul deznădăjduit, nu poți să înțelegi cât de valoroase sunt discursurile astea încurajatoare.
O mică finețe pe care încerc să o implementez, este de a schimba puțin rolurile. Acum există o voce interioară care se plânge și caută scăpare și o voce conștientă care îi răspunde și o încurajează. Ceea ce înseamnă ca până la urmă există un acord între ele cum că mă aflu într-o situație dificilă, doar că o parte din mine ar renunța și alta nu.
Ceea ce încerc să fac este să nu mai percep situația ca fiind dificilă de la început. Să mă detașez cumva de senzațiile fizice, dar în același timp să le observ cu atenție. Ar fi o prostie să credeți că oboseala este doar ceva mental. Clar motoarele trebuie turate la o anume intensitate pentru a scoate din ele ce este mai bun fără să le faci să se blocheze. Cum spuneam, să fiu șofer și mașină în același timp și să depășesc limitatoarele de siguranță puse de corp, conștient fiind că sunt puse acolo cu un scop și că ignorarea lor ar duce la accidentări sau mai rău.
Oricum, este o experiență intensă și destul de bogată, ca sentimente strădania asta. Voi mai reveni cu impresii despre acest subiect. Momentan sunt în faza incitantă a descoperitului și autoanalizatului.
Read more ...
Sunt foarte curios dacă poți să progresezi la capitolul cardio antrenându-te specific relativ rar. Pentru că timpul este prețios și pentru că antrenamentele de anduranță nu sunt la fel de incitante ca antrenamentele de forță, crossfit sau arte marțiale, încerc să îmi mențin nivelul condiției fizice în minimul timp posibil.
Metoda testată este de a face o singură alergare pe săptămână. Cu o lungime de 9 km și intensitatea maximă posibilă. Mai pe scurt, alerg 9 km prin iad.
Logica pentru aceste alergări o puteți găsi în articolul despre capacitatea aerobică maximă, dar fără să urmez recomandările de acolo în ce privește volumul. Din punct de vedere al ritmului cardiac oscilez între 173 și 177 bpm cu un vârf de intensitate pe ultimul kilometru, când ajung în zona 180 bpm. Din ce am observat, nu pot rezista prea mult peste 177 bpm, încep să simt imediat cum se acumulează oboseala în mușchi.
După o serie de timpi mai proști scoși din diverse motive: alimentația din ziua alergării, terenul diferit sau vânt puternic din față, în ultimele două săptămâni lucrurile au început să arate iarăși bine.
Dacă acum o lună am scos pe 9 km 47':27'' alergând cu o medie de 11,26 km/h
Ultimii timpi au fost
- 47':07'' cu viteza de 11,46 km/h
- 46':33'' cu viteza de 11,6 km/h
Gânduri ca "Hai să mă opresc", "Să scad ritmul puțin că nu mai pot", "Pentru ce mă chinui eu aici", nu îți vor da pace. Metoda mea de a le combate este să le înec în afirmații pozitive. Încerc să îmi țin permanent un discurs optimist.
-Hai că poți! Durerea asta este doar percepție. Simțeai că nu mai poți și acum 5 minute și uite acum te simți mai bine. Mișcă picioarele mai repede, respiră liniștit, calmează-ți pulsul. etc.
Poate părea ilar, dar până nu te afli în situația în care fiecare gând este unul deznădăjduit, nu poți să înțelegi cât de valoroase sunt discursurile astea încurajatoare.
O mică finețe pe care încerc să o implementez, este de a schimba puțin rolurile. Acum există o voce interioară care se plânge și caută scăpare și o voce conștientă care îi răspunde și o încurajează. Ceea ce înseamnă ca până la urmă există un acord între ele cum că mă aflu într-o situație dificilă, doar că o parte din mine ar renunța și alta nu.
Ceea ce încerc să fac este să nu mai percep situația ca fiind dificilă de la început. Să mă detașez cumva de senzațiile fizice, dar în același timp să le observ cu atenție. Ar fi o prostie să credeți că oboseala este doar ceva mental. Clar motoarele trebuie turate la o anume intensitate pentru a scoate din ele ce este mai bun fără să le faci să se blocheze. Cum spuneam, să fiu șofer și mașină în același timp și să depășesc limitatoarele de siguranță puse de corp, conștient fiind că sunt puse acolo cu un scop și că ignorarea lor ar duce la accidentări sau mai rău.
Oricum, este o experiență intensă și destul de bogată, ca sentimente strădania asta. Voi mai reveni cu impresii despre acest subiect. Momentan sunt în faza incitantă a descoperitului și autoanalizatului.
