Acest articol are legătura cu articolul anterior. În acela am pus un documentar despre postul negru prelungit și efectele sale benefice asupra sănătății. Experiența mea cu postul negru a fost până acum pe perioade scurte de 24 maxim 36 de ore și le-am trecut fără mare dificultate.
Ceea ce încerc acum este însă altceva. Dacă pentru perioadele scurte nu cred ca există riscuri pentru o persoana sănătoasă acum nu pot să spun aceleași lucruri. Personal eu cred cu tărie că suntem adaptați să suportăm perioade mai lungi de foame dar nu am pregătirea medicală încât să cunosc toate riscurile implicate așa că NU ÎNCERCAȚI AȘA CEVA ACASĂ.
Curiozitatea mea este însă destul de puternică încât să fiu dispus să risc un drum cu salvarea la spital.
Pe scurt ceea ce vreau să încerc este să țin post negru pentru o perioada nedeterminată. Din ce am înțeles după 3 zile de post ar trebui să dispară senzația de foame și când aceasta reapare ar cam fi timpul să sistez postul. Ca și obiectiv sper să mă duc spre o săptămână, dar să vedem dacă și corpul meu este de acord cu mine. În continuare voi ține un fel de jurnal al experimentului.
Am început postul duminică seara. Ultima masă a fost duminică seara și a constat din lapte cu cereale și apoi o gustare formată din șorici.
Luni dimineață
cântarul arată 84 de kilograme.
după 18 de ore
Deja foamea își spune cuvântul, dar cum pe lângă resetul fiziologic vreau ca această experiență să fie și un antrenament al voinței am fost să fac cumpărături pentru soția mea și am și gătit. Chestia ciudata este ca mi s-a părut mai dificil să fac cumpărături decât să gătesc. În supermarket parcă toate produsele se cereau puse în coș și toate îmi făceau pofta.
În schimb când am gătit simțurile erau ceva mai alerte și parcă puteam gusta ingredientele atunci când le amestecam. Nu mi-a fost extrem de greu să nu gust și să le simt mirosul. Nu spun că a fost ușor, doar ca nu mi se pare o tortură.
după 36 de ore
Dimineața m-am trezit normal fără vreo foame exagerată, cântarul arată 82 de kilograme. Practic mi-am consumat glicogenul stocat în mușchi și am pierdut apa aferenta, de acum corpul va avea ca surse de energie proteina din mușchi și depozitele de grăsime. Îmi simt gura încărcată cu o salivă mai densă. Foamea se menține la un nivel moderat și nu este o dificultate să o ignori. Am unele momente când mă simt de-focalizat. Parcă îmi este greu să privesc atent și concentrat într-o direcție. Ca stare generală aș zice că sunt de nota 7-8, deci nimic îngrijorător. Pe seară plănuiesc să mă duc la antrenament, să vedem cum decurg lucrurile acolo.
După 48 de ore
În acest timp am băut 2 căni de ceai verde și apă la liber. Ca activitate fizică am mers pe jos și am făcut câteva mișcări de gimnastică, genuflexiuni flotări etc. Pe seara am fost la antrenament am făcut o oră de BJJ și o ora de MMA. Nu am forțat, m-am simțit normal pe parcursul antrenamentului și ca nivel de energie și ca stare generală. După antrenament mi-a fost puțin cam greu să nu mănânc. Am observat că devine dificil atunci când în cadrul rutinei zilnice venea momentul să mănânci. Am pregătit o salată pentru soție ca să mai învârt puțin cuțitul și am încheiat seara.
După 60 de ore
Dimineața cântarul arată 80,07 kg, o diferența destul de mare o pun si pe seama faptului că am două ore de sport seara trecută. Sper să se tempereze scăderea în greutate cât mai curând. Interesul meu nefiind să pierd în greutate prea mult în urma acestui experiment.
Ziua de azi a fost cea mai grea, foamea m-a chinuit toată ziua, nu atât sub forma unei dureri de stomac cât mai mai mult ca o senzație de frustrare. Similară cu ce simți atunci când ești mic și ți se pune un nod în gât înainte să plângi. Destul de neplăcut dar oricum suportabil, gândul fuge destul de des la mâncare și poftele te tentează clipă de clipă. Am gătit și azi ca să testez cum mă simt în preajma mâncării și lucrurile sunt gestionabile. Maine sper să intre pe un făgaș mai normal.
După 72 de ore
M-am simțit amețit când m-am ridicat de jos, am o privire cețoasă. Tensiunea 10,9 cu 6,5 Pulsul 52 și glicemia 74, consider că sunt în limite normale dată fiind situația în care mă aflu. Tensiunea puțin scăzută și glicemia mică sunt vinovate pentru starea generală neplăcută. Mă simt de nota 5-6, nimic îngrijorător, doar o stare per-total neplăcută. Ca și activitate fizică am făcut 20 de minute de yoga.
După 3 zile jumătate
Dimineața cântarul arată 80,2kg deja pierderea în greutate s-a redus. Foamea este dispărută complet am un nivel de energie scăzut și mă dor mușchii, corpul e probabil în catabolism. Am mers pe jos în ritm alert 6 km, chestie care m-a făcut să mă simt ceva mai bine. Am continuat rutina cu gătitul.
După 4 zile.
Am hotărât să întrerup postul a doua zi dimineață. Cu cât ai mai multe zile de pauză alimentară cu atât ai nevoie de mai multe zile de revenire. Cum urmează sărbătorile nu cred că este prea inteligent să închei postul prea aproape de Crăciun și de mesele abundente aferente. Plus că experiența este destul de stresantă și simt că îmi irosesc concediul.
După 4 zile și jumătate
Cântarul arată 79,4 kg urmează ieșirea din post. Am început dimineața gătindu-mi o supă de găină de casă cu tătiței, am păstrat și legumele fierte în ea.
Prima masă a constat din zeamă și un morcov fiert.
A doua masă am mâncat zeamă și legume fierte din supă, țelina, morcov, păstârnac.
Masa a treia a conținut și carnea fiartă din supă spate, gât și ghiare.
Spre seară am îndrăznit să mănânc caju și merișor.
Sistemul digestiv a revenit la normal și a doua zi am putut trece la o nutriție normală, fără să exagerez cu grăsimile.
Concluziile:
Un post de lungă durată nu este ceva imposibil sau greu de realizat. Este nevoie de puțină voință și de un nivel de stres extern cât mai scăzut. Nu recomand dublarea postului de lungă durată cu efort fizic intens. Dacă la postul de 1-3 zile catabolismul nu este foarte pronunțat la postul mai lung deja discutăm de altă situație. Din punct de vedere al avantajelor în ce privește sănătatea cred că este mai bine să ai posturi scurte 24-48 de ore la intervale regulate decât un post lung anual sau ceva de genul acesta. Dacă în timpul posturilor scurte m-am simțit revigorat după acesta mai lung nu pot să spun același lucru. Este adevărat că nici acesta nu a fost suficient de lung ca să îmi formez o opinie mai fermă dar pentru că eu oricum am o stare de sănătate bună și un nivel scăzut de grăsime corporală nu am dorit o pierdere mai mare în greutate. Deja am pierdut 4,6kg și este mai mult decât sunt dispus să scad. Nu folosiți postul negru prelungit ca o modalitate de a slăbi. Deși este foarte eficient la arderea grăsimilor veți avea dificultăți în a menține greutate de la final. Singura strategie corectă de a slăbi este să faceți schimbări menite să rămână în modul de nutriție și în nivelul de activitate. La finalul postului o să aveți mai multe pofte ca la început și pentru un gurmand asta este catastrofal.
Read more ...

După 4,5 zile de post negru și 4,6 kg pierdute |

Supa cu cel mai bun morcov fiert din lume |