Cum o imagine este mai explicativă decât o poveste chioară să vedem un film cu diferențele între cele două tipuri de alergat.
După cum se vede și în film diferențele sunt în detalii, dar forma finala arată mult mai bine. Rezultă un alergat mai elastic și mai elegant. Sunt convins că nu vom obține această formă din prima încercare, dar în timp micile modificări vor deveni reflex.
Există următoarele aspecte de care trebuie să ținem cont:
- Prima zona a tălpii care atinge solul este zona mediană sau varful piciorului, nu se atinge întâi cu călcâiul.
- Talpa atinge solul sub bazin nu în față, cum este tendința atunci când atingi prima oară cu călcâiul.
- Pașii sunt ceva mai scurți, pentru că nu mai întinzi piciorul în față ci aterizezi pe el ușor îndoit fix sub trunchi.
- Trunchiul este drept puțin închinat în față. Dar, înclinarea nu este de la jumătate, ci mai mult din gleznă. Asta e un detaliu ceva mai greu de sesizat și cel mai bine se înțelege stand perfect drept și înclinându-ne puțin în față, ca și cum am cadea. Atunci când ieșim din centrul de echilibru pășim, practic acțiunea se repetă încercând să menținem trunchiul drept.
- Gâtul stă relaxat cu privirea înainte, nu înclinat cu privirea în pământ.
- Mâinile sunt singurele care mențin aceeași mișcare de dute vino, paralel pe lângă corp, cu coatele îndoite la 90 de grade.
- Cam astea sunt detaliile pe care le-am observat eu din filme. Probabil că mai sunt și alte mici senzații de care ne putem lega, dar pentru asta trebuie să încep antrenamentele specifice și să le simt pe pielea mea. De exemplu, sunt curios dacă la aterizare talpa și gamba se mențin încordate sau relaxate. Intuiția mea îmi spune că, deși la început tendița va fi de a sta încordat pentru a asigura impactul pe partea din față sau mijlocul tălpii, cu timpul forma se va rafina și aterizarea va fi mult mai relaxată.
- Frecvența pașilor este cea care determină viteza alergării, lungimea pașilor rămâne relativ constantă. Călcâiele se ridică nu pentru că le ridicăm intenționat ci din inerție când ducem coapsa în față, atunci când viteza, deci frecvența, este mică călcâiele nu se ridică prea mult de la sol. Când frecvența este mai mare, călcâiele ajung aprope de șezut. O frecvență de 180 de pași pe minut este o frecvență care utilizeză eficient elasticitatea stocată în tendoane,
- Un alt detaliu ar fi câtă forță se aplică pe piciorul din spate. Acesta este practic motorul alergării, piciorul din față joacă un rol ceva mai pasiv. Doar amortizând căderea și lăsând inerția să facă toată treaba, până ajunge după axa corpului și începe acțiunea de împingere.
- Astfel munca este făcută de mușchiul fesier și de bicepsul femural. O pereche de mușchi extrem de puternici.
- Minimizarea mișcării de sus jos atunci când alergăm, minimizarea mișcărilor de rotație a corpului care sunt surse de pierdere a energiei și apariție a tensiuniilor anormale în mușchi oase și tendoane.
- Toate aceste detalii le puteți vedea în filmele următoare
Urmează să vedem ce echipament avem nevoie pentru acest nou mod de alergat și cum facem pentru a ne corecta forma alergatului într-una mai eficientă și mai puțin vulnerabilă la accidentări.
