Monday, August 27, 2012

provocarea 8

Deși nu intenționam să postez o nouă provocare nici nu o puteam refuza când mi-a fost propusă.
Autorul este Staicu Viorel, instructor de arte marțiale și fitness, un adevărat mentor pentru mine în domeniu sportiv și nu numai.


Schema
O serie durează 1 minut și conține
  • 10 flotări corecte
  • 10 bricege, palmele pe podea în spate și sus contact între degetele de la mâini și cele de la picioare.
  • 10 genuflexiuni, degetele de la mâini pe gleznă
Trebuie să faci 50 de serii în 50 de minute.(500 flotari, 500 genu, 500 bricege!!!).

Ce am reușit eu să fac.
În primul rând am făcut crunch în loc de bricege.
10 serii corecte, apoi flotarile a trebuit sa le fac în genunchi,că altfel depășeam 1 minut pe serie.
În felul ăsta am ajuns până la 30 de ture când nu am mai putut să fac flotări nici în felul ăsta.
Am continuat cele 20 de minute cu 300 de kettlebell swing, în serii de 20 și de 10.  Acum nu pot să mă concentrez la scris, că îmi tremură mâinile.
Concluzii
Am ratat provocarea, dar am făcut totuși un antrenament mulțumitor.
Nu mereu poți să câștigi, deși dai tot ce poți.

Aștept experiența voastră cu acest antrenament, sunt curios dacă reușește cineva să-l facă complet.