Propriopercepția este uneori numită kinestezie deși acest termen pune accentul mai mult pe mișcare. Unii consideră diferenția între propriopercepția de kinestezie ca fiind dată de simțul echilibrului. O afecțiune a urechii interne ce afectează simțul echilibrului ar influența propriopercepția dar nu și simțul kinestezic. Individul putând să își păstreze echilibrul în mers dacă folosește văzul, dar nu și cu ochii închiși. Pentru a determina gradul de propriopercepția, în general se testeaza capacitatea de a poziționa o articulatie într-o poziție predeterminată, sau de a determina dacă subiectul poate detecta poziția în care o articulație a fost adusă prin acțiune exterioară. Totuși cele doua aspecte se pare că nu sunt legate la nivel fiziologic ci mai mult la nivel cognitiv.
Kinestezia este o componentă de bază în memoria musculară și în coordonarea ochi mână. Aceasta se îmbunătățește prin antrenament. Abilitatea de a arunca o minge la coș, sau de a executa mișcări de arte marțiale, necesită un simț crescut al poziției articulațiilor. Aceste abilități trebuie să devină reflexe, prin antrenament, pentru a putea permite focusarea atenției asupra altor aspecte importante, în cadrul acțiunii întreprinse.
Bazele propriopercepției
Aceasta este inițiată de activarea receptorilor periferici și se continuă prin formarea unei bucle de feedback către creier. Simțul propriopercepției se consideră că este alcătuit din informații primite de la senzorii localizați în urechea internă(pentru orientare și echilibru) și de la senzorii localizați în mușchi, ligamente și tendoane.
Dintre aceștia amintesc așa zisul 'golgi organ' sau 'golgi tendon organ', este un receptor proprioceptiv, localizat la inserția fibrelor musculare în tendon. Acesta detectează tensiunea musculară și e responsabil de cedarea mușchilor când ridicarea unei greutăți ne-ar periclita integritatea fizică.
Există și receptori la nivelul fibrelor musculare, aceștia sunt de două feluri, unii care detectează elongația și alții care detectează și viteza pe lângă gradul de întindere al mușchiului. Acesta este probabil motivul pentru care stretchingul dinamic nu este echivalent cu cel static.
La oameni, propriopercepția este conștientă și inconștientă, iar această distincție se face inclusiv prin căile neuronale folosite.
Testarea propriopercepției este folosită de polițiștii americani când îi pun pe soferi să își atingă nasul cu ochii închiși. Propriopercepția este afectată de alcool, deci nu este indicat consumul de alcool atunci când vrem să performăm la un nivel ridicat din punct de vedere motric. Aceasta cred că era deja evident pentru toată lumea.
Uneori se folosește propriopercepția pentru a diagnostia anumite afecțiuni neurologice.
Pe parcursul învățării mișcărilor componente pentru un o activitate este necesar să devenim familiari cu anumite sarcini proprioperceptive specifice acelei activități. Fără propriopercepție nu am fi capabili să efectuăm acțiuni cu membrele, fără să le urmărim cu privirea. De exemplu, apăsarea pedalelor, în cazul conducerii unui automobil.
În cazul unei persoane care și-a pierdut simțul propriperceptiv, în urma unei infecții, s-a observat incapacitatea de a merge fără să își privească picioarele, incapacitatea de a își modula tonul vocii și incapacitatea de a doza forța atunci când apuca diverse obiecte.
Antrenamantul
Simțul proprioceptiv poate fi dezvoltat prin diverse metode de antrenamant.
Prin metoda Alexander sau făcând jonglerii pentru a ne antrena timpul de reacție. Folosirea unor echipamente, ce ne provocă din punct de vedere al stabilității sau echilibrului, pot fi folosite atât ca metode de recuperare după accidente la gleznă sau genunchi cât și la dezvoltare propriopercepției. Practicând Yoga sau Thai Chi se creeaza un mediu în care simțul proprioceptiv este stimulat crescând legătura minte corp. Studiile au dovedit că eficiența unor astfel de antrenamante este crescută prin închiderea ochilor. Necesitând folosirea mai intensă a propriopercepției.
Pierderea propriopercepției
Se poate întâmpla spontan pentru anumite perioade în adolescență în perioada de creștere. Poate fi afectată de creșteri rapide în greutate fie prin mărirea masei musculară (provocată de steroizi și alte substanțe) cât și prin creșterea nivelului de grăsime. Se poate întâmpla persoanelor care dezvoltă un nivel nou de flexibilitate sau contorsionism și își pierde imaginea mentala unor membre ajunse în poziție nouă. De asemenea poate dispărea spontan în momente de oboseală. Iluzii proprioperceptive pot fi induse prin diferite tehnici.
Simțul propriopercepției este adeasea neobservat din cauza obișnuinței, desensibilizării și adaptării, la fel cum un miros începe să nu se mai simtă dupa ceva timp.
Acum cu ce trebuie noi să rămânem din toată povestea asta?
- În primul rând propriopercepția se antrenează, asta înseamnă că devine mai bună. Dar nu numai, poate deveni și mai insensibilă dacă antrenamantul o împinge în direcția aceasta. Mai precis, pentru cei care ridică greutăți de mulți ani sau practică sporturi solicitante, în cadrul cărora exercițiile de voiță sunt frecvente, există și riscul ignorării de către corp al semnalelor date de sistemul proprioperceptiv. O persoană neantrenată are gradul de sensibilitate mai mare și va reacționa mai rapid la un semnal de avertizare.Gândiți-vă la persoanele care practică powerlifting și care sufera adesea rupturi musculare, aceasta este o "abilitate" pe care noi muritori de rând nu o avem așa că nici amenințarea unor astfel de acidentări nu e prea reală. De semenea practicanții de spoturi de contact pot lovi provocându-și fracturi și pot continua să lupte cu ele. Am văzut și trăit asta. Dar gândiți-vă că din punct de vedere articular și al tendoanelor un om neantrenat este mult mai succeptibil la accidentări atunci când ajunge să execute mișcări necontrolate de el. Deci cu siguranță faptul că uneori practicanții ai unor sporturi scurcircuitează propriopercepția nu este un motiv să nu mai practicăm sport.
- Așa cum ne facem încălzirea înainte de antrenament ar trebui să ne facem verificarea proprioperceptivă continuu, pe parcursul antrenamantului. Suita aceea de receptori ne vorbește și ne anunța permanent de poziția membrelor de tensiuniile din tendoane și din ligamente. Dacă închidem câteva secunde ochii și "ascultăm" tot acel zumzet încadrat la zgomot de fond va fi adus în prim plan.
- Acesta nu este un articol pe care să-l citiți și să îl treceți la chestii interesante, ci este un articol din care să rămâneți cu ideea de a antrena conștient și intenționat la fiecare antrenament propriopercepția. Nu vă limitați la o metoda anume și experimentați și adaptați-vă la modul vostru de lucru. Fiecare poate determina ce calități proprioperceptive necesită. De exemplu pentru MMA lupta la sol, legat la ochi, este un exercițiu extraordinar. De ce nu, chiar lupta în picioare legat la ochi dacă vă găsiți un partener răbdător. Nu este vorba de a învinge ci de a dezvolta anumite abilități ce îți vor crește coordonarea și ascuțimea simturilor. Efectuarea oricărui tip de antrenament fără a apela la văz aduce în prim plan senzoristica direct conectată la sistemul vostru motric.
- Nu trebuie decât să ascultăm și să ne dozăm eforturile în funcție de asta pentru a nu suferi accidentări.
