Da, ne uitam in jur, da vedem oameni obositi, copii grasi, fast food - uri la tot pasul.
Ne rupem intelectul, trupul, mintea pentru contabilitatea de la sfarsitul lunii.
Cand ne uitam in oglinda, ne intristam.
Da, tot grasul ala esti. Da, a trecut Luni si tot n-ai inceput dieta aia revolutionara cu legume, vegetale si frunze la desert. Da, esti tot oboist, nu poti sa alergi dupa autobus si doamne fereste sa se strice liftul.
Ai ajuns acasa, cu metroul a fost frumos, poti sa stai jos daca nu e ora de varf si sunt si scarile alea jmechere care te urca suuuuus. Ce nasol ca la Victoriei nu mai merg!
Te-ai asezat pe sofaua confortabila si ai pus mana pe telecomanda.
Acum incepe festinul, toata ziua nu ai mancat decat un covrig cald din statia de autobus si niste pestisori cu susan de la colegul de birou, ai baut Red Bull, cafea si ceai verde, ca doar e ultima fita, unde mai pui ca-ti da si energie si putere de munca.
Deschizi frigiderul, hmm nimic. Primul impuls e sa iei telefonul…si acum ce? Pizza, shaorma sau poate paste, sau mai bine toate ca doar ai muncit azi si nu ai mancat pana la 8. Merge si o inghetata cu mult topping de caramel. Evident ca asta o sa fie ultima data. Mai sunt 2 zile si e Luni, cand o sa incepi dieta si o sa cobori 2 statii mai repede sa-ti cresti activitatea fizica.
Oricum ce mai conteaza o masa in plus? Esti gras si asta nu se va schimba peste noapte.
Opaa!
Un moment de ratiune si sinceritate.
Oare e bine ce faci?
Oare nu ar fi mai bine sa incepi de azi? Oare nu ar fi mai bine sa iesi la o plimbare in loc sa butonezi frenetic telecomanda, sau mai bine optezi pentru un peste cu legume, decat o prostitutie culinara?
Un tur de apartament, pff, pustiu. Singur, nu?
De cand ai inceput sa pui pe tine nu prea mai iesi…
O mai tii minte pe Mihaela? Tipa aia din facultate care iti facea ochi dulci.
Te-a sunat saptamana trecuta, da, da ai refuzat intalnirea, ai gasit repede o scuza, doar nu era sa te afisezi asa in fata ei.
Ti-e rusine, nu? Esti dezgustat de propria imagine si ai ales o amandina zemoasa drept consolare. “Da Doamne sa se elibereze hormonul fericirii!” . La naiba cu drogurile! E timpul sa iei atitudine.
Vrei fericire?
Da-te jos din pat. Incalta-te, iesi, alearga, sari coarda.
Ai auzit de runners high? E fix fericirea aia post amandina.
Du-te si fa-ti un abonament la sala.
Nu o sa rada nimeni de tine, nu esti singurul gras de pe planeta. Si in fond, de aia mergi la sala, pentru ca AI ALES sa te schimbi.
Mai vrei fericire?
45 de min de activitate intensa. Trage de fiare ca un barbat nu ca o musca!
Prea dur nu?
Nici pe sfert din cat putea sa fie. Un drum greu te asteapta. Ai sa incepi si o sa fie al naibi de greu. O sa schimbi alimentatia si o sa plangi dupa amandine, dar o sa fie si bine, odata corpul curatat nu o sa mai ceara altceva, activitatea fizica o sa-ti intre in sange, si o sa o vrei mai mult si mai mult si mai mult.
O sa vezi schimbarea si nu o sa vrei sa te mai intorci in locul ala intunecat de unde ai plecat.
O sa te uiti in oglinda critic, dar mandru.
O sa ai energie, o sa ai mai multi bani, (incredibil ce economie faci mancand gatit de tine), o sa ai admiratoare si poate iti faci curaj sa o suni pe Mihaela si sa-ti ceri scuze pentru refuzul de acum 6 luni. O sa iesi si cu prietenii, da apa plata, da, salata Caesar, da piept de pui cu cartofi copti.
Acum....esti altul.
Inchei, trebuie sa ma fug la antrenament.
Sa ai o zi buna Pufosenie!
Ah, scuze, ExPufosenie.
p.s.Uneori, un singur moment este suficient, un singur moment phoenix cand dezgustul si furia fata de propria persoana te-au alimentat pentrut drumul pe care ai pornit.
Doar tu alegi cine vrei sa fii.
* cmf http://ro.wikipedia.org
Termenul de catharsis (Κάθαρσις) este derivat din cuvântul grecesc καθαίρειν (katharein), care semnifică a curăţa, la rându-i derivat din ‘’kathares’’, care înseamnă pur, curat, fără pată. Conceptul este utilizat în discursul contemporan în context literar, religios, medical şi al tradiţiilor învăţate[1]
Contextul literar
În context literar, catharsis-ul este definit ca eliberare de pasiuni, purificare de emoţii, în special de acelea de milă si teamă, în primul rând prin intermediul artei. Aristotel este cel care utilizează acest concept ca pe o metaforă în lucrarea ‘’Poetica’’, spre a descrie efectele tragediei asupra spectatorului. Filosoful grec afirmă că scopul tragediei este acela de a trezi catharsis-ul[2]. În lucrarea ‘’Poetica’’, Aristotel utilizează acelaşi termen, definindu-l ca sentimentul de a fi posedat de un fel de inspiraţie în momentul ascultării unei melodii care trezeşte un fel de excitare de natură religioasă, prin care se obţine starea de calm, ca şi când auditorul ar fi supus unui tratament medical de purificare[3].
Perspectiva psihanalitică
Din perspectivă psihanalitică, termenul de catharsis a fost elaborat de către Breuer si Freud, fiind înţeles ca eliberare de sub o excitare anormală, prin stabilirea sau restabilirea asocierii unei emoţii cu amintirea sau ideea evenimentului care a cauzat-o[6.
